
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a inițiat un proiect de hotărâre prin care jocurile de noroc ar putea fi interzise complet în locații fizice pe raza municipiului. Documentul a fost pus în dezbatere publică, perioadă în care cei interesați pot trimite puncte de vedere, după care urmează să fie votat de Consiliul Local.
Potrivit proiectului, pe teritoriul municipiului Bacău nu ar mai putea funcționa săli de jocuri, pariuri sau alte activități de gambling desfășurate în spații fizice. În același timp, autoritățile locale nu vor mai iniția și nu vor mai continua procedurile de autorizare pentru astfel de activități.
Proiectul se bazează pe modificările legislative introduse recent prin OUG 7/2026, care oferă consiliilor locale dreptul de a decide dacă permit sau nu jocurile de noroc pe teritoriul localității. Până acum, operatorii licențiați puteau funcționa pe întreg teritoriul României fără aprobări suplimentare din partea autorităților locale.
În documentele de fundamentare, administrația locală susține că măsura este justificată de impactul social al acestui fenomen. Primăria arată că expunerea constantă la jocurile de noroc a dus la creșterea cazurilor de dependență, afectând stabilitatea financiară a familiilor și ordinea publică. Autoritățile invocă și riscurile pentru tineri, dar și presiunea suplimentară asupra serviciilor sociale și de sănătate.
Interdicția nu ar produce însă efecte imediat pentru operatorii care funcționează deja în municipiu. Sălile de jocuri care au în prezent autorizații valabile emise de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc își vor putea continua activitatea până la expirarea licențelor, însă fără posibilitatea de prelungire sau reautorizare. După acest moment, activitatea va trebui încetată.
Proiectul prevede și sancțiuni pentru încălcarea interdicției. Operatorii care ar continua activitatea fără drept riscă amenzi cuprinse între 4.000 și 5.000 de lei, confiscarea sumelor rezultate din jocuri și suspendarea activității, inclusiv sigilarea punctului de lucru.
Potrivit studiului de impact, interdicția ar putea duce la o scădere minoră a veniturilor din taxele locale, însă administrația locală consideră că beneficiile sociale pe termen lung sunt mai importante, prin reducerea dependenței de jocuri de noroc și a problemelor asociate acestui fenomen.