Eveniment

O gospodărie din localitatea Băhnășeni a fost distrusă complet de un incendiu

O gospodărie din localitatea Băhnășeni, comuna Pârjol, a fost distrusă complet de un incendiu, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

Pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje și autospeciale de stingere, o autofreză multifuncțională și o ambulanță SMURD.

‘Casa de locuit a fost distrusă, la fel și bunurile din interiorul acesteia’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite din sobă.