In vizor

Consiliul Local Bacău a votat cumpărarea societății de transport public pentru suma de 17,5 milioane de lei

Consiliul Local Bacău a votat propunerea primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, de achiziție a pachetului majoritar de acțiuni a SC Transport Public SA de la moștenitorii fostului edil Dumitru Sechelariu. V

Așa se face că aleșii au avut de discutat raportul ce conține propunerea financiară de 17,5 milioane de lei, sub pretextul că prețul e chiar mai mic decât evaluarea realizată de expertul angajat de primarul Viziteu. Așa cum a preconizat Ziarul de Bacău, aprobarea a stat într-un vot, proiectul a trecut doar după ce, prin neparticiparea unor consilieri, cvorumul a fost scăzut de la 16 la 14 voturi. Deși partidul său s-a împotrivit public proiectului, veteranul liberal Ilie Bîrzu, care este și șef al asociației tutelare a transportului public metropolitan, a invocat un „conflict de interese”, ca să nu participe la vot. „La Zona Metropolitană suntem în procedura de licitație pentru transportul public. Oricum aș fi votat s-ar fi interpretat”, a explicat Bîrzu, după ședință, la solicitarea Ziarului de Bacău.

„Găselnița” a contribuit la scăderea numărului de voturi necesare pentru asigurarea celor două treimi, pentru că nici Sergiu Sechelariu nu a participat la vot, fiind în conflict de interese real.

Așa se face că, în loc de 16, numărul minim de voturi a scăzut la 14.

Transport Public SA va fi integral în proprietatea municipalității, care va fi responsabilă pentru buna funcționare a transportului public în municipiu. De asemenea, se creează oportunități de angajare în funcții de conducere la noua proprietate a Consiliului Local Bacău. Ca regulă, până acum, toate afacerile municipalității, de la CAEX, CET, până la SSPM și Thermoenergy, au fost duse ori spre insolvență și faliment, ori în dificultate financiară.

sursa: ziaruldebacau.ro