
Parlamentul a votat luni conducerea Comisiei de control pentru activitatea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Comisiei de control pentru activitatea Serviciului de Informații Externe (SIE).
La cea dintâi șef a fost ales debutatul PSD Eugen Bijinariu, în timp ce la a doua a fost votat deputatul PNL Alexandru Muraru.
Alegerea celor doi și a membrilor Comsiilor în funcții au fost făcute luni, în prima zi a noii sesiuni parlamentare.
Bejinariu a mai fost șef al Comisiei SRI în perioada iunie-decembrie 2020. El este la al șaselea mandat de parlamentar, iar în trecut a mai fost secretar general al Guvernului în guvernul Năstase. Eugen Bejinariu a fost acuzat în 2016 de procurorii DNA de abuz in serviciu, însă Coaliția PSD-ALDE a făcut atunci scut în jurul lui și nu i-a fost ridicată imunitatea. O altă încercare de a-l lăsa fără imunitate a avut loc în 2017, însă și atunci Bejinariu a fost “scăpat” de colegi.
În Comisia de control a SRI au fost aleși și:
senatorul Nicolae Neagu (PNL) – vicepreședinte;
deputatul Csoma Botond (UDMR) – secretar;
deputatul Petru Bogdan Cojocaru (PSD);
senatorul Laurențiu Țepeluș (PSD);
deputatul Fabian Cristian Radu (AUR);
deputatul Răzvan Prișcă (PNL);
deputatul Allen Coliban (USR);
deputatul Vasile Nagy (SOS).
La Comisia SIE, Alexandru Muraru, fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, a fost ales președinte.
Acesta este deputat din 2016 și profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.
Între 2021-Iunie 2023 a fost Reprezentant Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobie.Muraru a mai fost consilier la Cancelaria prim‑ministrului (2005‑2009), director general al Institutului National al Patrimoniului (2013‑2014) și membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014‑2020).
În Comisia de control a SIE au fost aleși și:
senatorul Felix Stroe (PSD) – vicepreședinte;
deputatul Mihai Fifor (PSD) – secretar;
senatorul Mircia Chelaru (AUR);
senatorul Sorin Gheorghe Șipoș (PSD);
deputatul Anamaria Gavrilă (POT);
senatorul Lorand Turos (UDMR).
Conform unui document transmis de CNSAS la solicitarea Info Sud-Est în 2015, Felix Stroe a fost informator al Securității, sub numele conspirativ ”Dan”, dar CNSAS a considerat că nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității și susține că nu există un angajament semnat al acestuia: