Din oras

Bărbat reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat soția


Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 64 de ani, din comuna Stănișești, bănuit că și-ar fi agresat soția. Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Bacău.

          Din cercetări a reieșit faptul că, în zilele de 30 și 31 ianuarie a.c., bărbatul, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, ar fi agresat-o, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru lămurirea tuturor aspectelor în care s-ar fi produs agresiunile. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.