
Primăria Bacău a lansat în dezbatere publică noul regulament privind parcările de reședință. Astfel, prin noul regulament se propune o taxă anuală de 365 lei/loc.
În parcările de domiciliu/reședință se poate atribui contra cost, câte un loc de parcare pentru fiecare apartament, de luni până vineri între orele 16,00 – 08,00, iar sâmbăta și duminica 24h/24h, pentru parcarea autoturismelor aflate în proprietate/folosinţă a căror masă maximă autorizată nu depăşeşte 3 tone şi lungimea de 5 metri.
În intervalul orar 08,00 – 16,00 de luni până vineri și în zilele de sâmbătă și duminică, 24h/24 h, în parcările de domiciliu/reședință parcarea autoturismelor este permisă fără plata taxei de parcare și fără afişarea abonamentului de parcare de domiciliu (cu excepția parcărilor care au natură mixtă, fiind și parcări publice cu plată). Pentru claritate, abonamentul de reședință va permite titularului și staționarea în parcarea mixtă, fără achitarea tarifului de parcare publică cu plată.
Lista tarifelor propuse pentru abonamente
1 Abonament de reședință (valabil de luni până vineri, între orele 16-08 și 24 h/24 h sâmbăta și duminica): 365 de lei/ an
2 Abonament de riveran (valabil de luni până vineri, între orele 16-08 și 24 h/24 h sâmbăta și duminica): 150 de lei / an
Condiții și criterii pentru eliberarea abonamentelor de reședință:
1. Locurile de parcare stabilite pentru a fi rezervate vor fi atribuite numai după trasarea,
numerotarea și semnalizarea acestora. Atribuirea locurilor de parcare se va realiza prin Compartimentul de specialitate sau prin aplicaţia dedicată acestei proceduri pentru depunereav cererilor, încasare, evidențiere pentru cetățeni, eliberare abonament și gestionare pe parcursul fiecărui an.
2. În parcările de reședință se va atribui pentru utilizare, în limita locurilor disponibile, câte un singur loc de parcare pentru fiecare apartament la tariful stabilit prin prezentul regulament și conform condițiilor din prezenta secțiune, cu excepția cazului în care se pot identifica locuri de parcare neatribuite așa cum sunt ele definite la articolul anterior.
3. Pentru celelalte autovehicule aflate în proprietatea sau folosința persoanelor care au domiciliul la apartamentul unde s-a atribuit un loc de parcare rezervat, nu se mai pot atribui/solicita locuri de parcare rezervate. Pentru acestea din urmă se vor putea solicita
abonamente riverane fără loc rezervat, după caz, în afara parcărilor de reședință. În intervalul 08.00-16.00, de luni până vineri, posesorii abonamentelor de riveran vor achita tariful corespunzător parcării publice cu plată.
4. În parcările de reședință nu se vor atribui locuri de parcare pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală de 3 t sau care să depășescă lungimea de 5 m.
Plata abonamentului se va efectua online sau la casieria Direcției Economice – Impozite și Taxe și Impozite Locale a municipiului Bacău, astfel:
– în primul an, în termen de 15 zile de la data alocării locului de parcare de reședință/de riveran pentru perioada rămasă până la finalul anului în curs.
– prelungirea abonamentului se realizează automat în urma și doar prin achitarea integrală a contravalorii acestuia până la 31 ianuarie a anului pentru care se face plata.
II. Criterii pentru stabilirea ordinii de acordare de abonamente de reședință /
de riveran
1. persoanelor fizice care au domiciliul stabil în municipiul Bacău și:
1.1 Dețin un autoturism înmatriculat pe aceeași adresă de domiciliu – 10 pct.
1.2 Utilizează un autoturism pe persoană juridică care își are sediul social la adresa de
reședință a solicitantului, conform declaratiilor din baza de date de la DITL a
municipiului Bacău (nu desfășoară activităţi economice la sediu) – 9 pct.
1.3 Utilizează un autoturism înmatriculat (în municipiul Bacău), pe o persoană juridică
(drept dovedit pe baza unui contract / act legal încheiat) – 8 pct.
1.4 Utilizează un autoturism înmatriculat (în afara municipiul Bacău), pe o persoana
juridică (drept dovedit pe baza unui contract / act legal încheiat)– 7 pct.
1.5 Dețin în proprietate un autoturism înmatriculat pe o adresă diferită din municipiul
Bacău (față de adresa de domiciliu sau sediu)– 6 pct.
1.6 Utilizează un autoturism înmatriculat (în afara municipiul Bacău), pe o persoană fizică
(drept dovedit pe baza unui contract / act legal încheiat) – 5 pct.
1.7 Utilizează un autoturism înmatriculat în municipiul Bacău pe o altă persoană fizică – 4
pct.
1.8 Dețin un autoturism înmatriculat pe o adresă diferită, din afara municipiului Bacău- 3
pct.
2. persoanelor fizice care au viză de reședință (flotant):
– dețin autovehicul în proprietate: conform celor precizate la punctele 1.5 și 1.8 – 2 pct.
– utilizează un autovehicul: conform celor precizate la punctele 1.2 și 1.6 – 1 pct.