Politica

Nicușor Dan convoacă referendum în rândul magistraților

Președintele Nicușor Dan a avut duminică o declarație de presă în care a prezentat problemele din justiție care i-au fost semnalate de magistrați și a anunțat convocarea unui referendum în luna ianuarie.

Președintele și-a început declarația prin a spune că au fost extrem de puțin magistrați care și-au exprimat intenția să vină la
discuții față de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea publică în care reclamă neregulile din justiție.

“Sunt
cam 20 de magistrați în nume individual și cam 20 de magistrați în numele unor asociații de
magistrați. Și s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile pe care colegii mei care au fost în
contact cu acești magistrații le-au perceput. În mod neobișnuit, în anumite instituții s-au organizat ședințe luni (când are loc întâlnirea de la Cotroceni – n.r.). Au existat mesaje de influențare, intimidare. Apoi, multă lume, din ce o să vedem,
multă lume, mulți dintre cei care ne-au scris, au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie,
tocmai pentru că există o teamă de participare la o astfel de întâlnire să aibă repercursiuni. Și am ajuns inclusiv la, în fine, propunerii nepotrivite. Să vină pe rând și să stea în
diferite săli pe aici ca să nu se intersecteze, sau chiar colegii mei să-i preia din benzinării din
București ca să nu se vadă că intră în Palatul Cotroceni. Totuși, e o chestiune foarte serioasă, nu
vorbim de rețele de trafic de persoane sau cine știu eu ce, vorbim de a treia putere în statul
ăsta”, a spus președintele.

Prin urmare, Nicușor Dan a decis că luni, la ora 10:00, să aibă o discuție publică cu cei care doresc să-și
asume public să transmită un mesaj, iar toate discuțiile private vor
fi reprogramate.

“Toți cei care solicită o întâlnire în regim de confidențialitate cu noi o vor avea,
dar nu mâine. Și dacă mâine se vor face orice fel de acuze care să vizeze pe cineva din sistem, o
să există o altă întâlnire de asemenea publică în care persoanele vizate să poată să-și exprime
opinia, apărarea față de acuzele care sunt aduse și, de asemenea, pentru că am văzut
chestiunea asta menționată în spațiul public, există opinia că actuala situație din sistemul de
justiție este un răspuns la abuzuri care s-au petrecut în urmă cu 10-15 ani”, a completat el.

De asemenea, oricine vrea în mod publisă spună lucruri despre respectivele abuzuri este
bineveit să o facă în mod public, a îndemnat președintele.

El a adus la declarație de presă toate mesajele pe care le-a primit de la magistrați, circa 2000 de pagini, din care a spus că a citit cam 2-3.

“Colegii mei au citit
tot și au făcut și un material de sinteză pe care o să vi-l comunic. În primul rând mulțumesc
tuturor celor care ne-au scris, pentru că e un gest de responsabilitate față de situația din
justiție”, a explicat Dan.

“În cele ce s-au scris sunt mai multe tipuri de chestiuni. Sunt propuneri foarte interesante despre
cum să se operaționalizeze, să se flexibilizeze anumite procese din justiție. De exemplu, scrie un
procuror că pentru cazuri de infracțiuni cu pedeapsă redusă, în care cel inculpat mărturisește și
este de acord că așa s-a întâmplat, că regretă faptele, în loc ca procedura să dureze 3 zile, ea nu
se poate să nu dureze mai puțin de 6 luni și asta încarcă bineînțeles activitatea și a parchetelor
și a instanțelor.
Deci acesta este un tip de lucruri care trebuie avute în vedere și sunt foarte multe astfel de
propuneri. După aceea sunt semnalate chestiuni sau sesizate, vreau să fac această precizare.
Nu sunt fapte pentru moment, ci sunt sesizări, a căror veridicitate trebuie constatată pe bază de
probe și pe bază a unui proces care poate să dureze. Dar sunt semnalate chestiuni foarte grave cu privire la sistemul de justiție și o să găsiți în acest
material de sinteză pe cele mai importante dintre aceste acuze la adresa sistemului. În primul
rând, faptul că în cadrul conducerilor instanțelor rolul președintelui este decisiv, prin faptul că
el numește vicepreședinții și toți ceilalți membri ai organelor de conducere și în felul acesta
puterea pe care e șefii instanțelor este foarte mare. Mai important, prin această putere este
influențat modul de promovare la instanțele superioare”, a continuat el.

De asemenea, cu mențiunea că sub rezerva dovedirii acestor fapte sunt sesizate cazuri în care sunt oameni
în sistem, membri ai corpului magistraților, care nu promovează pentru că au avut, la un
moment dat, opinii critice fie față de CSM, fie față de conducerea instanță.

“O aceeași
chestiune cu privire la delegare și detașare, în care ni se semnalează că este o măsură arbitrară,
inclusiv ni se semnalează cazuri în care se deleagă în crucișat de la, de exemplu, un tribunal la
alt tribunal din raza aceleiași curs de apel și, de asemenea, ni se semnalează o atitudine
discreționară a inspecției judiciare. Deci, în esență, concluzia acestor sesizări, majorității dintre
ele, este că există o categorie de magistrați, membri ai CSM-ului, conducere ale instanțelor,
care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl
constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe
ori, discreționară a acestui grup de persoane”, a spus Nicușor Dan.

Astfel, se spune asta cu subiect și predicat, inclusiv promovările de la ÎCCJ s-au făcut pe criterii de obediență față de acest grup care conduce sistemul de justiție și
nu pe criterii de profesionalism, cu atât mai mult cu cât legea din 2022 a scos proba scrisă la
promovări, inclusiv la ÎCCJ, a mai atras atenția președintele.

“Și aici sunt două tipuri de probleme. Pe de o parte, probleme
care vin din lege și, în opinia mea, dacă vrem să discutăm de legile justiției, pe toate chestiunile
de procedură de care am vorbit va fi o discuție lungă, însă, pe termen scurt, trebuie să ne
concentrăm pe acele chestiuni care sunt recurente, proba cum se fac promovările, dacă trebuie
sau nu să fie un criteriu obiectiv, cine face parte din colegiile de conducere ale instanțelor și
toată lumea din aceste sesizări spun că acești oameni trebuie aleși prin vot de către colegii lor și
nu impuși și modul în care se fac delegări, detașări să fie mult mai precis formulat, astfel încât
posibilitatea de atitudine discreționară să fie mult redusă”, a declarat Dan.

El crede că astea sunt chestiunile legislative pe care “trebuie
să ne concentrăm în perioada imediat următoare”.

“Și în fine, ultimul punct cu care vreau să
închei. Așa cum am spus, toate aceste lucruri pe care le-am spus și pe care se regăsesc și în
materialele astea și în raportul pe care o să vi-l dam, sunt acuzații, sesizări.
Nu sunt fapte. Și ca să facem verificări pentru cele sesizate, o să ia mult timp. Dar cred că
situația în care suntem este gravă, prin faptul că există această suspiciune cu privire la
integritatea din sistemul judiciar.
Și față de această situație pe care o apreciez ca fiind gravă, voi iniția în ianuarie, imediat după
sărbători, un referendum în cadrul Corpului Magistraților cu o singură întrebare: Consiliul
Superior al Magistratruii acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din
interiorul sistemului judiciar? Și dacă magistrații în ansamblu lor vor spune că da, CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ și tot ce
am spus mai devreme. Dar dacă însă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei atunci CSM va pleca de urgență”, a conchis el.