
Premierul Marcel Ciolacu, prezent vineri la Craiova, a lansat un nou apel la USR să intre “acum” la guvernare, iar Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și partidul să îl susțină pe Crin Antonescu.
Și eu, și domnul președintei intermar, Ilie Bolojan, am invitat USR-ul la guvernare în momentul când am făcut această Coaliție de guvernare. Această Coaliție de guvernare funcționează prin decizie comună. Trebuie să vorbim și cu domnul Keremen Hunor, trebuie să vorbim și cu grupul minorităților. Știu de cerința, cel puțin declarativă, fiindcă doamna Lasconi a rămas în competiția pentru funcția de președinte și înțeleg declarațiile politice, dar eu i-am făcut o propunere doamnei Lasconi, să iasă din competiția electorală, să intre la guvernare și nu am nicio problemă. În aceste condiții eu, Marcel Ciolacu, o să mă duc la colegii mei și o să le spun să propună pe altcineva prim-ministru. Deci cred că am fost cât se poate de deschis”, a spus Ciolacu.
El a mai adăugat că, “dacă încercăm de pe locul 4 sau de pe locul 5 să impunem jocul și să uităm cine a câștigat alegerile și cine a fost pe primul loc în România, nu o să fiu de acord nici eu, nici colegii mei”.
“Cconsider că trebuie o coaliție largă, nu am nicio problemă să intre acum și să avem un candidat comun al tuturor forțelor democratice din Parlament. Atunci au sens, dar cât timp tu nu ești solidar cu Guvernul, mai ales într-o perioadă de campanie, tu nu pui umărul la nicio reformă, tu ai evitat, ai încercat și te-ai extras mereu, să fii o struțo-cămilă și la guvernare, și în opoziție nu funcționează și nu a funcționat niciodată. Aduceți-vă aminte de scandalurile din campanie electorală între mine și domnul Ciucă. Cât de mult mi-au dăunat și mie, și domnului Ciucă, dar mai ales cât de mult au dăunat românilor și partidelor pe care le reprezentăm”, mai precizat premierul.
Astfel, Ciolacu a spus că după alegeri rămâne de văzut ce se întâmplă, dar dacă USR vrea la guvernare, “să vină acum, doamna Lasconi să se retragă, să-l susțină pe Crin Antonescu, candidatul unic”.
“Eu nu am nicio problemă să fac un pas înapoi să vorbesc cu colegii mei. Cu șmecherii din astea electorale, azi intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu știu ce, cu mine nu funcționează. Vrea cineva să rupă coaliția? Nu am nicio problemă. PSD-ul trece în opoziție. Îi invit”, a conchis el.