Europarlamentarul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, a transmis un mesaj de avertizare înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale: „Fără banii UE,…
În urma ședinței lunare de progres, prefectul Ilișanu a efectuat o vizită pe șantierul reabilitării Palatului Administrativ, împreună cu reprezentanții firmei de…
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cu…
O tânără din Bacău a fost înșelată de 160.000 de euro de o pretinsă tămăduitoare din Giurgiu, care i-a promis în schimbul…
Săptămâna aceasta, o delegație din județul Bacău- condusă de doamna președinte Cristina Breahnă-Pravăț, împreună cu domnul vicepreședinte Vasile Isvoran- a rememorat ce…
Începând cu luna iunie a anului trecut, Dr. Costea Alexandru, medic primar ortoped , efectuează în premieră în zona Moldovei o intervenție…
Un hoț de parfumuri și o hoață de haine au fost prinși de polițiștii locali din Bacău. Primul caz a fost înregistrat…
Un profesor de muzică al Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău este acuzat de elevi că face propagandă electorală în…
Un grav accident rutier s-a produs între Bârlad și Podu Turcului, în apropierea graniței dintre județele Vaslui și Bacău, după ce un…
George Simion (AUR) a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, în județul Bacău, cu 44,52%, potrivit rezultatelor finale prezentate de Autoritatea Electorală…
Pe strada Cezar Uncescu din municipiul Bacău, un bărbat de 55 de ani, din localitate se deplasa pe bicicletă având direcția de…
Într-o lume tot mai conectată digital, criminalitatea informatică reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru indivizi, organizații și autorități. Atacurile cibernetice,…
Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluș din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, a fost pusă…
Unul din cele mai importante proiecte derulate de Consiliul Județean Bacău – „ATHLETIC PARK”, un obiectiv major dedicat comunității și pasionaților de…
Poliţiştii din Bacău au reţinut-o pe femeia de 19 ani care la sfârşitul săptămânii trecute a luat un nou născut dintr-un spital…