In vizor

Consiliul Județean Bacău va realiza un parc fotovoltaic în valoare de 12,5 milioane de lei, la Săucești

Consiliul Județean (CJ) Bacău va realiza un parc fotovoltaic în valoare de peste 12,5 milioane de lei, la Săucești, cu fonduri nerambursabile de la Ministerul Energiei, a informat, marți, președintele instituției, Cristina Breahnă-Pravăț.

Parcul va include 4.545 de panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 550 Wp, asigurând energie verde pentru CJ Bacău și instituțiile subordonate.

”Noua investiție vizează construirea unui parc fotovoltaic de 2,31 MW în comuna Săucești, pe o suprafață de 25.000 de metri pătrați. Prin punerea sa în funcțiune, se va obține o reducere estimată a emisiilor de gaze cu efect de seră de 1.842 tone CO2/an, contribuind semnificativ la protejarea mediului și la dezvoltarea unei comunități sustenabile”, a transmis președintele CJ Bacău.


Prin această investiție, CJ Bacău va reduce costurile operaționale și va sprijini tranziția către o energie curată.

Finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru modernizare este de peste 12,4 milioane de lei, iar diferența o reprezintă contribuția CJ Bacău.

Termenul de finalizare este 31 decembrie 2026.